Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Miroseai a înger la telefon
la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă și te scrii pe giulgiul singurătății mele
nicăieri e aproape o existență,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeții veacului trecut ingurgitează neființă
câte unul își mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat
ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toți vorbim în graiul timpului,
dănțuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă
așteptându-te,
am fermentat cerneală și carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că ești ocupată,
îți dai doctoratul în tenebre
eu țâșneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu
uneori îmi așez în bagajul existențial plecarea
nu cunosc destinații
atâta doar că miroseai a înger la telefon
poezie
de
Ștefan Petrea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice