Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Securitatea, Armata, nomenclaturiștii comuniști și morții de la Revoluția din Decembrie 1989 (satiră)
Crime monstruoase ei au săvârșit,
Peste-o mie oameni și-au găsit sfârșit,
Iară criminalii, după-atâția ani,
Zburdă-n libertate, ca niște cârlani.
Drept recunoștință că au tras în noi,
Le-au mărit salariul, le-au dat grade noi,
Funcții, decorații au primit răsplată,
Crimele sunt șterse, iar ei fără pată.
Ei au pus chiar mâna toată pe putere,
Iar economia e-azi a lor avere;
Jefuit-au țara fără vreo cruțare
Și numit-au jaful ei privatizare.
Ba Ion Iliescu, cea mai mare fiară,
Fost-a președinte peste-a noastră țară,
Iară Petre Roman, un alt trădător,
Ți-a fost prim-ministru, țara mea de dor.
Chiar de săvârșit-au fapte criminale,
Mulți primit-au funcții ministeriale,
Sau ei sunt aleșii noștri-n Parlament,
Unde circ, nu pâine, ne servesc curent.
Au dat legi prin care sunt la adăpost
Și de pușcărie, și de orice cost.
Tineri ies la pensii, pensii speciale,
Mái mari ca salariul, toate colosale.
Cu complicitatea noastră, scelerații
Pot trăi ca regii și ca împărații,
Iar când mor, cu-onoruri îi înmormântăm
Și statui le facem, și îi onorăm.
Cartea de istorii, pe mai multe foi,
Spune că ei fost-au bravi și mari eroi.
Mai văzut-ați țară, voi, raționalii,
Care-și răsplătește astfel criminalii?
poezie
satirică
de
George Budoi
din
Pamflete și satire
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice