Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Povestea omului
În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut și cerul și pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt și ceață,
Să-Și încunune această operă măreață,
A strâns viețuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină...
Și om și leu și flutur și măgar
Și elefant, mamut și jaguar,
Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar și porumbel;
Și arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât și omului i-a spus:
- Tu, Omule, micuța Mea insectă,
Ești creațiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu ești hărăzit, anume,
Să stăpânești de acum întreaga lume!
Ocean și mare, câmp și deal și vale
Cu-ntregul nimb de fiori și de minuni,
Și-n toate ale tale!...
Vei spinteca văzduhuri și genuni
Cu transatlantice și cuirasate
Și te vei bucura, iubitul meu, de toate:
Fecioare cu ochi plini de primăveri,
Ți-or procura din amfore, plăceri
Și vin și fructe, nopți cu mii de stele
Și paji cu-aripi de vis și peruzele.
Biruitor, a tot ce te-nconjoară,
Vei cuceri a lumilor comoară,
Tronind ca un titan printre titani...
Și vei trăi-n total: 30 de ani.
- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!
Pentru atâtea bunuri care-mi dai:
Comori de vis, de basm și de festin,
Eu cred, mărite Doamne, că-i puțin!
Mă faci stăpân pe-o lume de povești
Și când să-i sorb nectarul, mă jertfești...
Atâtea bucurii și-atât senin...
E prea puțin, Stăpânul meu divin!
- O fi! Dar mai așteaptă, zise 'Naltul,
Am să-ți mai dau din ce iau de la altul!
Rotindu-și blând privirea în careu,
Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu
Și-i zise: Tu, pentru că ești Bou, atunci,
Ți-am hărăzit cele mai grele munci:
Să tragi la jug, o viață de durere,
Să suferi umilințele-n tăcere.
Cu creierul, tu, să nu poți gândi,
Cu limba ta lungă să nu poți vorbi,
Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.
Nicicând să te-odihnească dimineața,
Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat
Și ca să-ți fie viața și mai grea,
Tu, Boule, să fii încornorat!
În suferință crâncenă și mută,
Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!
- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,
Prea mare-i harul bunătății Tale!
Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Mai ia din ei și te-oi slăvi în veci...
- Bine - exclamă Dumnezeu - prea bine:
Dă-i Omului, din ei, vreo 20!
- Ham-ham! se auzi din bălării,
Iar Domnul către câine, rar, vorbi:
- Tu, câine, iată, cât ai să trăiești,
Să dai din coadă și să lingușești,
Să stai în două labe, tu vei știi
Și credincios stăpânului să fii!
Să mârâi și să muști pentr-un ciolan
Și egoist, bănuitor, viclean
Să latri către lună, aiurit,
Să lingi nuiaua care te-a lovit.
Ținut de unii-n puf, de alții-n lanț,
Să fii și polițist și comediant,
Să urli și să-ți furi codrul de pâine...
Și să mori singur, sigur ca un câine.
Și astfel printre javre și dușmani
Să-ți duci întreaga viață 40 de ani!
- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),
E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!
- Bine, îți iau, îi zise Domnul. Treci...
Și Omului mai dă-i vreo 20!
Veni la rând maimuța din poveste...
Văzând-o cât de șugubeață este,
Eternul Domn al Zărilor și-al Humii
I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.
În petice și cu vopsea pe față,
Vei dănțui la circ ca o paiață.
Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,
Să-și bată joc copiii toți de tine.
Zurlie să te cațeri, să faci saltul
Și să te arunci dintr-un copac în altul.
Să joci, să cazi în cap și în picioare
Și dosul să-l arăți la fiecare...
Te vei hrăni cu ierburi și castani
Și-ai să trăiești... vreo 40 de ani!
- E prea mult, Doamne, și-s atât de mică!...
A zis maimuța, cu mișcări zevzece...
- De ți se pare că-i prea mult, maimuțică,
Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!..
Așa că Omul nostru, cum vă spui,
Trăiește cei 30 de ani ai lui,
Cei mai frumoși, cu visul și avântul
Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul.
Iubește, înalță imnuri către soare,
Femei și vin și flori și sărbătoare.
Se-mbată de succes și de noroc,
Se-avântă-n vraja culmilor de foc,
Trăindu-și, după cum îi fuse scris,
30 de ani de cântec și de vis...
Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,
Să își trăiască anii cei de Bou...
Se-nsoară, un indiciu capital
C-a și intrat în regnul animal.
Face copii și-n pragul dimineții
Trage amar la jugul greu al vieții,
Se îndârjește lumea s-o răstoarne...
Și ca tot boul, poarta-ades și coarne.
După 50 de ani, de azi pe mâine,
Devine rău și latră ca un câine...
Viclean și egoist și infidel,
I se tot pare că ai ceva cu el.
Te mârâie cu anasâna,
Te lingușește-apoi și-ți pupă mâna.
Și bănuie, din toate câte-i spui,
Că vrei să te înfrupți din ce-i al lui.
Devine, din dinam, degringoladă
Și, ca un câine, dă și el din coadă.
Apoi începe, bietul găgăuță,
Să își trăiască anii de maimuță.
Se-mpuținează-n trup, încărunțește.
Ar vrea să zburde, dar se'mpleticește.
Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,
Face figuri frivole și se strâmbă,
Din șolduri îi atârnă cărnuri vechi.
Îi crește păr pe nas și în urechi.
Îi iese-un neg, devine surd și chel
Și cei mai tineri își bat joc de el.
Copiii chicotesc cu el în cor
Și mulți șoptesc c-a dat în mintea lor...
Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Închide ochii... Dumnezeu să-l ierte!
Așa că, dacă judeci o lecuță,
Te naști un înger blond și mori maimuță...
poezie celebră
de
Ion Pribeagu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice