Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cimitirul
(dedicație lui Vio)
În cimitirul vechi, de mii de ani,
Cu cruci abstracte, care-n noapte stau să cadă
Pe sub streașini de cavouri, sub umbra de castani
Stau și-așteaptă âncă, toți cei ce-au fost odată.
Se-ascund sub lacrimi pruncii... Cu mângâieri de vis,
Pierduți prin generații și ere trec părinții
Și toată lumea pare-un paradis
Și nuntă-i în morminte. Și mult se miră sfinții
"De ce atâta pace?" se-ntreabă uneori,
Căci lumea-i o tavernă și-a mucegai miroase
Aici suntem cu toții, la tâmple cu ninsori
Și lumea noastră este doar un morman de oase.
Dar încă-s sentimente, de- aceea nu murim
Ci doar ne ducem somnul, de când nu știm, în lume
Ne vor cinsti urmașii căci noi prin ei trăim
Și-acolo unde somnul se va opri, sub aripi
De îngeri și speranțe, sub trâmbițe de aur
Domnul Iehova-și va găsi armata-ntinzându-și
nesecatul lui tezaur.
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Lucirea tristeții
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice