Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
* * *
ai să povestești și la crâșmă
despre iubirile tale
mai ales despre cea de pe urmă
ca pe o lăsare la vatră
dintr-un război
în care nu te-ai descurcat prea bine
încercând să treci peste
bariere
acuzații
cerșetorii de doi lei
rugăminți
covorul rămas deja fără franjuri
și câte și mai câte
publicul
cei câțiva amici
care fac mișto de tine
tandru
pentru că
mde
ești cine ești
deci publicul te va asculta cu oarecare invidie
despre călătorii
despre peștii albaștri
plutind doar în spațiul tău
închis
descrieri inghinale amănunțite
și la final te vor bate pe spate zâmbind
când nu vor pricepe
de unde atâta zbatere
și alergat în picioarele goale
iarna
strigând în parcul pustiu de la unu noaptea
te iubesc
când te vei întoarce acasă
și mintea ta va reîncepe să toarcă iarăși și iarăși
aceleași cuvinte certuri sau furii
vei vrea să pleci din nou
dar la crâșmă se-nchide la zece seara
poezie
de
Dan Iancu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice