Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
La revedere
Când treci, știi bine,
Prin absența mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime
Și minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, acești centimetri-înălțime.
Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenței tale, chiar și-atunci când ești departe.
Tu, atunci, și eu împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separați, în vreme ce, dincolo de-artificii și de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.
El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-și caute alt rost:
În fața-întregii lumi mâna lui îți va atinge obrazul, te va iubi.
Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipsește darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spații-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.
Lași în urmă nimic nu se pierde
Mai mult decât am fost eu vreodată, și cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârșit", și să fim din nou acasă.
poezie
de
Norman MacCaig
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice