Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poemul mării
O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung și muzical, o îngânare;
Sub proaspăt vânt, se-înalță și cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge
Deși-s departe de țărm, aud și știu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.
Aș vrea dacă-aș fi acolo și peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistență mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare și să fiu
Mai puțin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puțin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.
poezie clasică
de
Sara Teasdale
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice