Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poem iubirilor ce mor
Veșnic între noi vor crește necuvinte
Îar sufletele noastre vor pătimi de dor,
Și-o să ne fie teamă de lumină
Când ninge indecent, pe tragicul amor.
Eu m-am opus căderii în neant
Chiar dacă inefabil iubirea nu ne-a vrut,
Deșii cândva, ne-am cumpărat un munte
Dar de atâta frig, în el n-am încăput.
Ne-am despărțit ca doi străini în noapte
Pe un peron de gară, vechi, și-nsingurat,
Din care amândoi ne-am rătăcit prin lume
Însângerați aiurea de-un gest necugetat.
Mi-e dor de tine astăzi, dar nu știu unde ești
Și-mi ninge gândul cu un fel de moarte,
Nu pot să înțeleg iubirea ce se-nfruptă
Din marea depărtare care ne desparte
Caut un motiv să-mi fii din nou aproape
Dar gura mă refuză atuncea cînd te chem,
Cred că o să mor de dorul tău femeie
Și mi se face milă de dulcele-mi blestem.
poezie
de
Constantin Georgescu
din
Ipostaze
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice