Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eu am un Tată
Eu am un Tată scump în cer
Și-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.
Isus Hristos m-a mântuit
Și viața veșnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.
Cum voi putea să-I mulțumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aș putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?
Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet și la minte goi...
Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de lașitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...
Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:
"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îți fierbe sângele prin vine.
Să nu uiți însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Și-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îți ofer."
Nu meritam să fim iubiți
Ducând o viață de păcate,
De-aceea suntem fericiți
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.
Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros și greu.
Smerit, vin astăzi ca și El
Să-I mulțumesc o veșnicie
Căci însăși jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.
poezie
de
Dorel Puchea
din
Semințe de Rai
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice