Glossă florilor de gheață
De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim.
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea și revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
O văd din ușă și pe mama și pe bunica. Ia aminte! De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis și umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, țurțurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheață, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan și Yn se-mparte lumea, apus și răsărit de zei,
Precum se-mparte viața noastră în anii buni și-n anii grei. În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea lavă ce se-nalță precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheață al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viața și moartea sunt poeme în care toți ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm. Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine și-n rugă redevin copac.
Și-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morții clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla țării și cad sub tâmple de ninsori. O văd din ușă iar pe mama și pe bunica. "Ține minte!
Și nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet și în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheață, pe-un alb mormânt și trist,
Vă port de-o veșnicie, mirese de lumină, în gânduri și în vis.
Cad flori de gheață, albe flori de gheață, peste morminte, clipe, viață...
Cad flori de gheață, albe flori de gheață... cad flori de gheață, albe flori de gheață... O văd din ușă iar pe mama și pe bunica... Ține minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac.
Ne luminează-ntunecarea și revenim copii acasă,
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb boboc de crin.
|
Module dinamice