Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pășim spre țintă
Pășim spre țintă-ncrezători
Poteca, da, este pietroasă
Vedem și spini, vedem și flori
Dar știm că Tatălui îi pasă.
Fiind copiii Lui iubiți
E-un adevăr ce ne susține
Iar de suntem de val izbiți
Bine-nțeles, El intervine.
Pășim s-ajungem la Liman
C-al nostru cort nu e-n pustie
Putem învinge pe dușman
Doar cu o sfântă strategie.
Un crez format în încercări
Ne e imbold și călăuză
Nicicând nu vrem manifestări
Înfășurate în vreo scuză.
Am întâlnit și-om întâlni
Drumeți ce nu cunosc cărarea
Am vrut... și azi vrem a-i stârni
S-accepte crucea și iertarea.
Când se strecoară ezitări
Și când avântul e-n scădere
Deschidem Cartea de Cântări
De unde vine-o adiere.
Știind ce ne așteaptă-n Rai
Străbatem văi, urcăm și dealuri
Mereu, în gând, cu Adonai
C-avem sublime idealuri.
poezie
de
George Cornici
din
Pelerini printre versuri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice