Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă
Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăți.
Rochia veche, de șapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieților
și al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenți; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniștită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieși la lumina soarelui.
Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade ușor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfășurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.
Din paradisul vieților tale mai tinere ți-ai făcut camera și-acest pat,
unde s-a strecurat lumea și toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele și sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
privești de-a lungul anilor și vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând ușa.
poezie
de
Brian Patten
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice