Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Jardin du Luxembourg
Plutea aromitoare suflarea primăverii
Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxemburg;
Era în clipa-n care nu știi sub vraja serii
De vine aurora din nou, sau de-i amurg...
Zburară porumbieii din paltini. În surdină
Șoptea tânguitoare Fântâna Medicis.
În cea mai minunată și clasică grădină
Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis,
Când zgomotul cetății, vuind prelung, ca marea
Ce-și urcă-n echinoxuri puternicul talaz,
Rostogolit departe pieri cu depărtarea,
Se strecură prin ramuri un liniștit obraz...
Ne-nvăluia Selene cu farmecul zăpezii.
De ce, pe când o lună de gheață ne privea,
Te-am revăzut ca-n clipa iernatică a străzii
Mai aibă ca o nalbă prin fluturii de nea?
Și cum treceam alături de recile regine,
De ce simții în suflet al patimei kobold,
În ceasul îndoielnic când nu știi de revine
Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?...
poezie celebră
de
Ion Pillat
din
Eternități de-o clipă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice