Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Astenie de vară
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.
M-aș ține după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaș drum bizar,
Să ne-așezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.
Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Și tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aș fi legat sub niște oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,
Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ținut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...
Am să te-ajung cu pumnii plini de apă
Sau am să zbor cu ea la mine-n cioc,
Ca s-o depun pe buza ta ce crapă,
Să te-nviez leșinului de foc.
Așteaptă-mă, iubito, cât putea-vei,
Am să revin cu toamna îndărăt,
Ca să te scot din arșițele lavei,
Să-ți pregătesc culcușuri de omăt.
Te voi găsi cu pielea arămie,
Cu sânii tăi de vechi dorinți încinși,
Și cine poate spune că mai știe
Ce va mai fi pân-om cădea învinși?
Așa că stai, rămâi pe mai departe
Sau mai încearcă să salvezi ceva,
De-ar fi ultima vară dinspre moarte
Noi calcinați și tot ne-am mai striga.
Eu aș putea să scap cu fuga-n munte,
Dar nu mai plec, rămân martirizat,
Dacă-ntre noi a mai rămas vreo punte,
Spre tine-n flăcări tot am s-o străbat.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Săniile adâncului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice