Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Boarea ultimului grâu
Ochiul lui nu mai vestește ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiță
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciți, albaștri și verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, și nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveștile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi și-n sămânța
cu care altădată boierii vroiau să-și ridice
sângele stirpei.
E o vară cumplită.
Femei și bărbați în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curțile parohiale:
rugi lungi, fierbinți și nici o minune!
Au nu știu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise că-n fața lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăște de undeva.
Dar ei? Ei de ce nu se roagă și țipă
și obrajii lor rămân uscați ca 'nainte de Facerea Apei?
Pentru ce afară, pe uliți, fetele goale, încinse cu frunze,
se-nvârt despuiate până cad în tină
cu gâtlejurile arse, cu gurile deschise
bând nisip fierbinte?
Nu, jertfă dau, înmoaie uscăciunea cu ceva:
sângele sufletului se ridică și unge rana din cer,
ori se scurge prin tălpi în crăpătura pământului
Fiindcă ei, cu ochii lor secați, ajung să-și vândă
carne din carnea lor animalele crescute cu greu!
Nu mai e apă... Nici preț pe vaci și pe porci nu mai cer,
le dau să scape de povară, le dau fără preț...
Îi sărută pe boturi, pe frunte, dar niciunul nu plânge!
Ochiul lor nu mai vestește ploaia.
Rămâne deschis spre holdele arzânde
și parcă-l strânge boarea ultimului grâu...
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Hibernaris
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice