Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vântul interior
Prin noi bătea un vânt cumplit și ne țineam strâns agățați
de stâlpii felinarelor, fluturând ca niște steaguri conspirative.
În jurul nostru era cald, lumea deja se strânsese să se uite la noi,
să-și exprime părerea, în timp ce deasupra noastră, în sticla lămpilor
muște captive căutau un pasaj de trecere, o altă dimensiune, salvatoare.
Era cald, soarele bătea cu putere, dar noi dârdâiam
sub crivăț, cu degetele crispate pe stâlpii metalici.
Mă uitam din când în când la tine cum levitai sub puterea
vântului interior, paralelă cu solul. Cu părul așa, fâlfâind, păreai o mireasă
nepământeană, în căutarea fără sfârșit a unei ținte nomade. Mă mai priveai și tu
și chiar mi-ai făcut o dată cu ochiul, de parcă situația noastră ar fi fost
una fericită, de parcă trecutul și viitorul nostru și-ar fi găsit un
înțeles tainic în chiar acele momente de cumpănă.
Orașul se golise, se strânseseră toți în piața aceea prăfuită, pe nisipul dogoritor.
"Ce-i, domnule, cu ăștia?", întrebă unul gras, cu pălărie de paie, molfăind
dintr-o înghețată. "Opinia mea e că trebuie să intervenim într-un fel, nu pare
firesc ce se întâmplă cu ei." Lumea nu-l asculta. După ce ne priviră
un timp, începu fiecare să-și vadă de treburile lui:
doi copii curățau cartofi chiar lângă noi, într-o găleată de plastic,
un măcelar își deșurubă piciorul de lemn și-l aruncă în băcanul de peste drum,
lustragiul, în lipsă de clienți, începu să-și perie de colb toate diminețile
irosite de-a lungul ingratei lui existențe.
Călărețul sosi mai târziu, când vântul din noi dădea semne
să se mai potolească. Capul și-l ținea în mâna stângă, în mâna
dreaptă ținea hățurile. Pe gâtul lui vindecat se opri un porumbel alb.
"Va trece și asta", ne vorbi capul din palma lui stângă.
"Locuitorii acestui oraș nu sunt obișnuiți cu cataclisme îndelungate.
Uitați-vă, au și plecat, fiecare își vede de treaba lui."
În acel moment ne-am prăbușit amândoi în nisipul fierbinte,
cu brațele larg deschise, ca două cruci pregătite pentru începutul
sau sfârșitul unui calvar. Vântul din noi încetase.
Călărețul se îndepărtă, cu porumbelul alb pe gâtul vindecat, și abia
atunci am văzut aura ce-i înconjura chipul.
"S-a dus și ultimul arhanghel...", șopti copilul curățând cartofi,
în timp ce tu te prinsesei de-o rază blândă,
care se strângea înspre nori.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Purgatoriu pentru sfinți
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice