Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Domnițele
Domnița din basmul acelei cetăți
într-o zi m-a-ntrebat:
"Tu știi - ah, tu nu știi - cine-a fost Uta?"
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri și-n preajma bisericii negre.
Tu știi - ah, tu nu știi! Cum nu aș ști pe trecuta
domniță, cealaltă, din slava evului mediu?
Tovarășa umbrelor astăzi, vie cândva!
Printre armuri, prin surele ganguri
mândră și albă trăia,
lângă scutul seniorului, Uta.
Caldă și castă, sub arătările inului,
minunea ființei se apăra.
Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.
Numai când spicul lega
ea-n anotimp din cetate ieșea.
Grea suferință era frumsețea ei pentru o țară întreagă,
pentru țara burgundă,
unde și astăzi ea stă, chip de piatră
sub bolta rotundă.
Scris i-a fost, scris,
țintă să fie, de vis.
Și mâna Domniței luat-am și-am zis:
Acesta e degetul care-ar putea
să-i poarte inelul, medievalul, cumplitul inel.
Fiindcă văpaia vă este la fel.
Ca ea-ți porți și tu prin tot locul
sângele, râsul,
norocul și focul.
Prin ierburi când treci
incendii în rouă
stârnești, ah, tu nu știi - la fel amândouă.
Dar poate că nu se cuvine
gândului-cântec să-i prea urmez
pe toate cărările,
și nici să așez
în cumpănă toate luminile
și toate asemănările.
Domniță, cuvintele noastre-s morminte, nu crezi?
Morminte-n cari timpul și-a-nchis suferințele
în fața acelor frumseți ce calea-i ațin
rănindu-l cu-amarul lor farmec.
Sub bolțile-acestea, sub sfintele,
e bine, tu știi, să vorbim mai puțin
și mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele.
poezie celebră
de
Lucian Blaga
din
Nebănuitele trepte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice