Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și pieri din ochii lor ca o nălucă, ca și când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinții până când se istoviră și dânșii, și ochii din lacrămi nu și-i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute.
Petre Ispirescu
în
Făt-Frumos cel rătăcit
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice