Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Legenda spune că un chinez pe nume Lao Tse și-a zis într-o zi "Ajunge!" (într-o traducere liberă din chineză), a încălecat pe un bivol de apă (posibil cu un colorit ruginiu) și a pornit spre vest, către Tibet. Pe drum, cineva l-a oprit pe Lao Tse și l-a întrebat dacă ar vrea să-și scrie doctrina înainte de a pleca din oraș. Fiind un om leneș, Lao Tse și-a adăpostit bivolul sub un șopron îndeajuns de mult cât să scrie cele 81 de versuri din Tao Te Ching. Când a terminat, și-a pus bivolul în mișcare, aruncând clopoțelul lui omului și a dispărut într-un orizont cețos de legendă și mit. Indiferent dacă legenda este legendă, sau dacă Lao Tse a existat cu adevărat, nu chinezul ar trebui să ne intereseze. Interesant este că Tao Te Ching este expresia perfectă a modului de viață taoist, sau în limbajul lui Huston Smith, o viață cu o liniște creativă în care "mintea conștientă trebuie să se relaxeze, să nu mai stea în propria sa lumină, să renunțe la ea astfel încât să poată pluti cu Tao prin univers."
citat
din
Dwayne Eutsey
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice