Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glossa toamnei în care ai plecat
Cad frunze în dantele de lumină...
Ne-nvăluie materia divină...
Vârtej de clipe, non-eterne ere
S-au rupt din nimb, s-au risipit în vreme.
Însângerat și plâns e catafalcul,
Zidit în noi... Și nu mai e un altul...
Tu stai de-acum pe banca noastră-n parcul
Unde de îngeri, scânteiază lacul.
Cad frunze în dantele de lumină...
În arabescul templului solar
Aleargă fluturi către crisalida
Aceluiași dicton prenupțial.
Un act de adormire triumfală...
Un semn divin... Căci pline de păcat
Sunt clipele ce-au modelat trecutul...
Și stropi de zgură pică pe asfalt.
Ne-nvăluie materia divină,
Un imn se înfiripă în priviri,
Pictez pe cerul tău de muselină...
Mai am doar ploi de lacrimi, amăgiri...
Arca speranței noastre se scufundă,
Pierind în valuri reci, neiertătoare,
Ni-i sufletul prăpastie adâncă
Și biciuirea timpurilor doare.
Vârtej de clipe, non-eterne ere...
Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit...
Nici nu mai știu când din furtuni și semne
Covorul bătrâneții ne-am croit.
Nici nu mai știu când tu, mireasă-n negru,
Pe lacrimi ai pășit către altar
Într-un divin și infinit integru...
Iar eu... iar eu, acum ce rost mai am?!
S-au rupt din nimb, s-au risipit în vreme
Și văduvind pe muntele Olimp,
S-au regăsit vulcanice săruturi,
Uitând voit de-al trecerilor timp.
Au coborât în îngeri de mătasă
Pe catafalc împodobit cu flori,
Ca viața să le fie mai frumoasă,
Nuntind lăute,-n prag de sărbători.
Însângerat și plâns e catafalcul,
Bătătorit de pașii mei stingheri,
Iar eu, eu am rămas cu amintirea
Și fericirea clipelor de ieri.
Cad frunze în dantele de lumină
În arabescul templului solar,
Iar tu veghezi tăcut iubirii noastre
Un pact - același dicton prenupțial.
Zidit în noi... și nu mai e un altul,
Același timp menit să îl trăim...
Alchimic vom remodela înaltul
Și-ntru zidirea sa etern trudim.
Vom străluci în cioburi de clepsidră
Și în oceane ne vom risipi
Vulcani, iubirea noastră să se-aprindă
În inimi suferind de amnezii.
Tu stai de-acum pe banca noastră-n parcul
Unde ne-am sărutat întâia oară,
Aștept să-ți fiu același sincer mire
Și-n act de adormire triumfală,
Pe lespezi vechi, cu lacrimi și speranțe,
Să-mi duc din nou mireasa la altar.
Pe brațele de crini și de lumină,
În veșnicie, iar... și iar... și iar...
Unde, de îngeri, scânteiază lacul?!
Unde sub teii înfloriți vom sta?!
Să plângă nemurirea peste inimi,
În gânduri și la tâmplele de nea?!
Te chem, iubito, ultima chemare
Sub care-nzăpezit voi adormi,
Orfan de tine și orfan de soare,
Stăpân pe moartea ce ne va uni.
Unde, de îngeri, scânteiază lacul,
Tu stai de-acum, pe banca noastră-n parcul
Zidit în noi... Și nu mai e un altul...
Însângerat și plâns e catafalcul.
S-au rupt din nimb, s-au risipit în vreme,
Vârtej de clipe, non-eterne ere.
Ne-nvăluie materia divină,
Cad frunze în dantele de lumină...
P. S.
Fi-va de veacuri un sfârșit, același
Și-un glas de clopot grav, șuierător...
O ultimă secundă și... tăcere...
Un tremur... și o lacrimă de dor...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Cartea glosselor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice