Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nașterea cuvântului
Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunții noastre,
ce zeu și cer și ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?
Și cine ți-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ți-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?
O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
și ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - și nesupus.
Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie și doare.
Așa-l aștept, cum s-a ivit cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - și dătător de veste.
poezie
de
Florin Costinescu
din
Secunda eternă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice