Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Voinicul și prințesa
Dinspre miazăzi apare
Un voinic grăbit, călare,
La castelul din pădure
A lui prințesă s-o fure.
Un castel mare, păzit
De dragonul cel mâhnit...
Stă voinicul, se gândește
Cum dragonul păcălește.
Dragonu' avea pumnal de foc
Și vreo șapte alte arme,
Dar cu puțin de noroc
Atunci când acesta doarme,
Voinicul viteaz din fire
Le va lua într-o clipire.
- Și atunci dragonul mare
Va rămâne mic sub soare!
Armele, ca prin magie,
Îl fac mare ca să fie,
Fără ele e mic, mic,
N-are putere nici-un pic.
Un voinic cum nu e altul
Într-o clipă face saltul,
Pe dragon să-l păcălească,
Cu prințesa lui să se unească.
Dă ocol castelului,
Ia armele dragonului,
Ș-apoi fără pic de teamă
Pe prințesa lui o cheamă.
- Dulce floare de cireș
La balcon te rog să ieși,
Într-a mele brațe sari
Să fugim ca doi hoinari.
Astfel, cum zise voinicul,
Sare fără a știi bunicul,
Rege ce-mpărțea teroare
În ținutul 'cela mare.
Și-amândoi gonesc la vale,
Nimic nu le stă în cale,
Plecară spre miazăzi,
De unde voinicul veni.
Se bucură natura toată,
Voinicul reuși să scoată,
Pe prințesă din castel
Să fie mereu cu el.
Cei doi își trăiesc iubirea,
Vor afla ce-i nemurirea,
Voinicul și prințesa lui,
Dragostea Universului.
poezie
de
Răzvan Isac
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice