Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glosă toamnei în care ai plecat
Cad frunze în dantele de lumină...
În arabescul visului solar
Aleargă fluturi către crisalida
Aceluiași dicton prenupțial.
Un act de adormire triumfală...
Un semn divin... Căci pline de păcat
Sunt clipele ce-au modelat trecutul...
Și stropi de zgură pică pe asfalt...
Vârtej de clipe... Non-eterne ere...
Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit!
Nici nu mai știu când din furtuni și semne,
Covorul bătrâneții ne-am croit.
Nici nu mai știu când tu, mireasă-n negru,
Pe lacrimi ai pășit către altar,
Într-un divin și infinit integru...
Iar eu... iar eu acum ce rost mai am?!
Și stropi de zgură pică pe asfaltul
Bătătorit de pașii mei stingheri,
Iar eu, eu am rămas cu amintirea
Și fericirea clipelor de ieri...
Cad frunze în dantele de lumină,
În arabescul templului solar,
Iar tu veghezi tăcut iubirii noastre -
Un pact - același dicton prenupțial.
Tu, draga mea, pe banca noastră-n parcul
Unde ne-am întâlnit întâia oară,
Aștept să-ți fiu același sincer mire
Și-n act de adormire triumfală,
Pe lespezi vechi, de lacrimi și speranțe
Să-mi duc din nou mireasa la altar
Pe brațele de crini și de lumină,
În veșnicie, iar... și iar... și iar...
Letopisețe încă se vor scrie
Și se vor naște sute de iubiri...
Dar fi-va doar un act de tragedie -
Acela scris de vremuri în psaltiri.
Împodobit cu lacrimi și cununi,
Va fi de veacuri un sfârșit - același
Și-un glas de clopot lung, șuierător...
O ultimă secundă și... tăcere...
Un tremur... și... o lacrimă de dor...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Culorile sufletului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice