Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Corneliu Codreanu, datorită ordinii și disciplinei sale interioare, le-o cerea și camarazilor lui. Atât de pătruns era de necesitatea acestor calități pentru lupta politică ce o începuse, încât le-a ridicat la rangul de "legi legionare". În concepția lui, acestea erau ca niște pietre de hotar pentru formarea oamenilor săi, absolut necesare pentru a avea izbândă în lupta în care se angajase. Dar când cere ordine și disciplină, el nu se adresează unor indivizi oarecare, periferici și lipsiti de personalitate. (S-a văzut cât de severă era selecționarea elementelor, deschizându-se porțile Frăției numai elementelor cele mai capabile, dotate de personalitatea cea mai pronunțată). El se adresează unor oameni liberi și constienți de drumul pe care l-au apucat și de misiunea nobilă ce aveau de îndeplinit.
Nicolae Roșca
în
Ce este Frăția de Cruce
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice