Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Felicitare
Azi am găsit, și nu din întâmplare,
Mergând în satul vetrei din străbuni,
Uitată, de demult, felicitare,
În ceaslovul cel vechi, de rugăciuni.
A mai trecut un an, nădejdi, regrete,
Le-am împletit în suflet, rând pe rând,
Duioșii ochi cu-acele margarete,
Ce înfloreau în mine-atât de blând.
Și recitind cu-aceeași încordare,
Aceleși slove ce atâtea-mi spun,
Am retrăit profund a ta urare,
Trecutul încercând să-l recompun.
N-ai înțeles, erai cea adorată,
Tot ce-aș fi vrut vreodată să-mi doresc,
Ai fost și ești cea mai frumoasă fată,
Dar drumul către tine nu-l găsesc.
Din scrinul amintirilor închise
Presar acum, cenușă albă-n vânt
Și-mprăștii amăgirile promise
Ce le-am primit cândva, cu crezământ.
Azi am găsit, de mult felicitare,
O rază-n bezna bietei mele vieți,
Când se așterne praful a uitare,
Și flori de mucegai cresc pe pereți.
poezie
de
Ionel Adrian Gugea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice