Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Strigătul vremii (secetă la Bradu - variantă)
Tot mai aud fântânile secând
Și câmpul șuierând a-nfometare,
Pământ uscat, cât se cuprinde-n zare,
Pe care câinii-l blestemă lătrând,
Parcă și-acum pe-atâta depărtare,
Se mai aud ființele zăcând,
Bisericile toate implorând,
Să aibă mămăligă fiecare!
Era atunci o vară, lunecând,
Pe o căldură tămăduitoare,
Când cerul sta alăturea de soare,
De secetă primară lăcrimând,
Dase ocol oglinzile de *care*,
Șuvoaie din Moldova fremătând,
O coajă de mălai adulmecând,
Copii să și-i țină către soare!
Și-atunci pământul viu amenințând,
Cu neorânduieli incendiare,
Se clătina-ntr-o dulce fremătare,
Fântânile-n adâncuri alungând!
Tot mai aud cum stinsele izvoare,
Mai clipoceau înfrânte de nămol,
Cum ciutura ieșind suna a gol
Și cum din pieptul mamei mă dogoare!
Tot mai aud cum tata da cu sapa
Și fierul ricoșa spre infinit,
Cum cerul se-nroșea către zenit,
Când refuzase să ne deie apa!
Și beam nămol, visam mereu că beam,
Cu donița curgându-mi setea-n piept
Și cum mă ridicam, în zori de zi mai drept,
Sătul de apă dacă mă trezeam,
Se-aud și-acum bătăile pe șei,
Gonind cu vita până la ghioroc,
Tânjind după-o felie de noroc,
Pentru lumina zilei alor mei!
Parcă aud când seara se lăsase
Și se-ntorceau flăcăii de la munci,
Un cântec trist, ca vremea de atunci,
Bătând în geamuri să-ncălzească case!
Și înotam în vreme peste haos,
Cu ce puteam, în mână ține frâul,
Rugând icoana să ne crească grâul
Și apa să apară din repaos...
poezie
de
Constantin Păun
din
Poligonul de echilibru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice