Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu-i așa?
Nu-i așa,
că de mi-aș pune sufletul în palma ta
ca să-i citești holograma,
așa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
și darurile cerului ai binecuvânta?
în coșul vieții noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ți-am anticipat
și înapoi nu te-am mai strigat.
Dacă ți-aș spune cât de mult te-am iubit
și ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i așa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conștiință
ce te-ar durea ca un preinfarct?
Nu-i așa, că frumusețea amintirilor,
iubirea trecutului, în iubire scăldat...
ce în urmă cândva, copilăros l-ai lăsat,
il rechemi in visul neterminat,
să nu-ți fie blestem sau păcat?
iar golul ochilor mei plin de durere
nu-l poți privi, de frică, că te-ar răni,
privați de ațâtea bucurii...
ce s-au pierdut în neant.
Dacă ai putea întoarce trecutul
ca roata unei fântâni,
nu-i așa, că vei fi același, ca întotdeauna?
bărbatul niciodată sătul de plin...
dar mă împac cu gândul
că destinul firii nu de noi e prescris...
iar viața are un scop precis
și întotdeauna calea își va urma,
nu-i vina mea sau a ta,
este o lecție de viață,
din care amândoi vom învăța,
iar trecerea noastră prin lume
versurile o vor amprenta.
poezie
de
Valeria Mahok
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice