Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântul XVI
Drăcescul hău și-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orișicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,
n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
și nici așa de-amar simțit de piele.
El ochii nu-i răbda deschiși să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.
Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greși și-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,
mergeam prin acrul și grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: "Să nu te pierzi acum!"
Și voci sunau, rugând îndurerate
de pace toate și de milă bunul
al lumii Miel ce spal-a ei păcate.
Tot Agnus Dei le-ncepea comunul
tropar și-aveau și-un text și-o melodie,
așa că parcă toți ar fi fost unul.
Și-am zis: "Maestre, spirite să fie
ce-aud?" Iar el: "Aievea e ce zici
și trec mergând să spele-a lor mânie."
"Dar cine, tu, ce-al nostru fum despici
vorbind de noi așa c-ar fi să pară
că-mparți în zile timpul tău și-aici?"
Aceste vorbe-n drum ni s-adresară
și-atunci Virgil: "Nu sta tăcut și spune
și-ntreabă-l deci de e pe-aici vro scară."
Iar eu: "Tu, cel ce scoarța și-o depune
spre-a merge alb la cel ce te-a zidit,
de-mi vei urma, tu ai s-auzi minune."
"Urma-te-voi pe cât mi-e-ngăduit,
și,-n fum de-avem o piedică vederii,
în locul ei voi pune-auz sporit."
"Merg sus, am zis, în scutecu-nfășerii
pe care moartea ni-l dizolv-odată
și-aici eu vin prin văile durerii.
De domnul grație-atâta de mi-e dată,
încât voi să-i văd eu curtea lui,
pe-o cale-acum de mult ne-ndătinată;
n-ascunde cine-ai fost, ci drept să-mi spui,
și spune-mi de suim noi bine-anume,
ca-n vorba ta-ncrezut, vegheat să sui."
"Lombard eu fui și Marcu-i al meu nume;
bărbat expert, iubii acea valoare
spre care-azi tinde-așa puțină lume.
Mergi bine-n sus, de mergi spre trecătoare."
Așa dintâi și-apoi: "Când vei fi sus,
fă rugi, te rog, și pentru mine-aoare".
"Mă leg pe legea mea să fac ce-ai spus,
ci-ntâi", i-am zis, "să-mi curmi nedumerirea,
că, dacă n-o dezleg, sunt om răpus.
Fu simplă-ntâi și mi-o spori rostirea
din vorbele-ți ce-adânc m-asigurară
de-un fapt ce-mi spui și spus îmi fu și-airea.
E lumea-ntr-adevăr pustie dară
de tot, cum spui, de-orice virtuți și-apune
sub multa răutății ei povară?
Dar rogu-te deci cauza tu mi-o spune,
s-o văd și eu și altora s-o spui,
căci unu-n noi, și-n cer alt ins o pune."
Adânc suspin, pe care amaru-n "hui"
sfârșitu-l-a, el scoase-ntâi și: "Frate,
e oarbă lumea și din ea tu sui.
Voi viii vreți să fie căutate
oricare cauze-n cer, prin rea părere
că toate-ar fi fatal prin el mișcate.
De-ar fi așa, în voi libera vrere
distrus-ar fi și n-ar fi just răzbun
din bun s-aduni plăceri, din rău durere.
Prin cer temei la fapte vi se pun,
nu zic la toate, dar, lăsând c-aș spune,
voi minte-aveți să știți ce-i rău și bun
și vrere-aveți, ce, trudnic de răpune
cu ceru-n luptă-ntâiele-i ciocniri,
ea-nvinge tot, de-o duc și zodii bune.
Puterii prime și mai bunei firi
cu drag supuși, ea minte-n voi creează
și-asupră-i cerul n-are-nrâuriri.
Deci, dacă lumea de-astăzi deviiază,
e cauza-n voi, e-n răul vostru zel,
și vreau să-ți spui și cum s-argumentează.
Ieșind din mâna cui cu drag de el
se bucură mainte-a ce să fie,
c' un prunc, ce râde-ori plânge-n joc, la fel
prostuț un suflet, el nimic nu știe
decât că-mpins de-un creator senin,
el vrea cu drag ce-i face-o bucurie.
Dintâi se simte-atras de-un bun puțin;
se-nșeală-n el, ci-aleargă și-l culege,
când frâu sau ghid nu-abat al său înclin.
Aici, drept frâu, nevoie-avem de-o lege
și-apoi, drept scut cetății-adevărate,
măcar al unui turn, se cere-un rege.
Legi sunt, dar n-au de cine fi urmate;
al turmei cap e bun rumegător,
ce-i drept, dar n-are unghii despicate.
Când vede lumea deci pe-al ei păstor
hrănindu-se cu ce și ea se-nfruptă,
îi place-așa și n-are de-alta zor.
Că lumea deci din rău mai rău se luptă,
e cauza cârma rea, cum vezi și tu,
dar nu c-a voastră fire-ar fi coruptă.
Doi sori avut-a Roma, când făcu
pământul bun ca dublul drum să-l vadă,
și-al cerului și-al lumii, dar acu
ei reciproc s-au stins. Unind o spadă
și-o cârjă fac, prin dublă-mpedecare,
fatal din rău în și mai rău să cadă.
Unite, teamă una de-alta n-are.
De nu mă crezi ce spui, privește-un spic:
cunoști după sămânț-orice răsare.
În țara dintre Po și-Adige, zic,
găseai virtuți și simț măcar la unii,
mainte-a-ntra-n gâlcevuri Frederic.
Acum fii sigur că nu-s ei nebunii
să vrea rușinea cea care se teme
de-a sta-n contact și de-a vorbi cu bunii.
Dojana nouăi vremi dă vechea vreme
prin trei bătrâni cui pare-le surghiun
că prea-ntârzie domnu-n cer să-i cheme:
Conrad Palazzo și Gherard cel bun
și Guido de Castell', cui pe frâncește
"lombardul simplu" mult mai bine-i spun.
Primind două puteri în ea, firește
căci două oști în ea-s amestecate
și și pe ea și sacu-și murdărește."
"O, Marce-al meu, ce bine spui tu, frate!
Acum văd eu de ce-au înlăturat
pe tribul Levi-a-ntra-n ereditate.
Dar ce Gherard ca pildă mi l-ai dat
c-ar fi rămas din stinșii mai nainte
spre-a fi dojan-acestui veac stricat?"
"Ori tu mă-ncerci, ori graiul tău mă minte
că pari a nu ști pe Gherard, și-o spui
tu, cel vorbind toscanice cuvinte.
Deloc eu nu-i cunosc alt nume-al lui.
I-aș zice poate-al Gaiei, după tată.
Cel-Sfânt cu voi! Da-aci-s oprit să sui.
Vezi albul, colo, ce prin fum s-arată
lucind; acela-i îngerul de-aci
și, pân-a nu veni, să plec îmi cată."
Se-ntoarse-apoi, nevrând a mai vorbi.
cânt
de
Dante Alighieri
din epopea
Divina comedie
, Purgatoriul
, traducere de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice