Clic īn cāmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Umbra lui Mircea... la Cozia
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Catre tarmul dimpotriva se īntind, se prelungesc,
S-ale valurilor mīndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei īn cadenta īl izbesc.
Dintr-o pestera, din rīpa, noaptea iese, ma-mpresoara:
De pe muche, de pe stīnca, chipuri negre se cobor;
Muschiul zidului se misca... pīntre iarba sa strecoara
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nalucirei; un mormīnt se desvaleste,
O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc...
Iese... vine catre tarmuri... sta... īn preajma ei priveste...
Rīul īnapoi se trage... muntii vīrful īsi clatesc.
Ascultati!... marea fantoma face semn... da o porunca...
Ostiri, taberi fara numar īmprejuru-i īnviez...
Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stīnca-n stīnca,
Transilvania l-aude, ungurii se īnarmez.
Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,
Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuti mari, fapte cumplite īti sīnt tie cunoscute,
Cine oar' poate sa fie omul care te-a-ngrozit?
Este el, cum īl arata sabia lui si armura,
Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapīn,
Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura,
Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batrīn?
Mircea! īmi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,
Unul altuia īl spune; Dunarea se-nstiinteaza,
S-ale ei spumate unde catre mare īl pornesc.
Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune
De la fiii Romāniei care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastra la mormīntu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.
Rīvna-ti fu neobosita, īndelung-a ta silinta:
Pīna l-adīnci batrīnete pe romāni īmbarbatasi;
Īnsa, vai! n-a iertat soarta sa-ncununi a ta dorinta,
S-al tau nume mostenire libertatii sa īl lasi.
Dar cu slabele-ti mijloace faptele-ti sīnt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ti-a cīstigat:
Īntreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare,
De aceea al tau nume va fi scump si nepatat.
Īn acel locas de piatra, drum ce duce la vecie,
Unde tu te gīndesti poate la norodul ce-ai iubit,
Cīta ai simtit placere cīnd a lui Mihai sotie
A venit sa-ti povesteasca fapte ce l-a stralucit!
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura
Ce un urias odata īn razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,
Ne-ndoim dac-asa oameni īntru adevar au stat.
Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,
Īnsa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc:
Prin stiinte si prin arte natiile īnfratite
Īn gīndire si īn pace drumul slavei īl gasesc.
Caci razboiul e bici groaznec, care moartea īl iubeste,
Si ai lui sīngerati dafini natiile īi platesc;
E a cerului urgie, este foc care topeste
Crīngurile īnflorite, si padurile ce-l hranesc.
Dar a noaptei neagra manta peste dealuri se lateste,
La apus se adun norii, se īntind ca un vesmīnt;
Peste unde si-n tarie īntunerecul domneste;
Tot e groaza si tacere... umbra intra īn mormīnt.
Lumea e īn asteptare... turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc;
Si-ale valurilor mīndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei īn cadenta īl izbesc.
poezie clasicć
de
Grigore Alexandrescu
cadru cu linie simplć
cadru cu linie īntreruptć
cadru cu linie punctatć
cadru cu linie dublć
cadru cu linie canelatć
cadru cu linie reliefatć
cadru coborāt
cadru ridicat
fćrć cadru
albastru
verde
roŗu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice