Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Albastru glas de înger
În fiecare frunză și-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor și-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.
În verdele pădurii, copaci cu vârfuri nalte
Peste pământ, în aer și-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.
În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.
Prin adieri de vînt și secetă-n simțire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.
Și peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viața-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer și pământ, lumină și mii de clipe goale.
În fiecare ceas al vieții, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Ești inima cea vie ce-mi bate cu putere!
poezie
de
Gheorghe A. Stroia
din
revista "Armonii Culturale" din Adjud
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice