Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lia
: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povestești despre dânsul sau nu?!
Lucian
: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Și nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, așa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuție, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Și dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt și chiar anunțată data lansării...
Lia
: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ți-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, știi și care ar fi fost ceilalți membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian
: Da, mi-am amintit și acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnișoare, deci, doar domni, fără fete... Mulți dintre membrii echipajului de atunci sunt părinții unora dintre colegii noștri. Chiar și tatăl meu...
Lis
: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian
: Da, blondul meu cel enervant... Și să știi, nu-l urăsc!
Lia
: Am înțeles asta, Luci.
Lucian
: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor și de blondul ăla, mult de tot, oricât aș încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ține de el; de blândețea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniștit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aș fi putut reuși, în nici un caz...
Lia
: Bineînțeles că ți-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian
: Mda...
replici
din romanul
Proxima
, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice