Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lia se dezveli și se ridică ușor. Deschise bine ochii de data aceasta, dar tot întuneric era. Constată, pipăind, că pătura nu era deloc pătură, pentru că avea mâneci, capse și fermoare. Iar ea nu era în pat, ci pe jos. Asta explica faptul că solul era tare, colțuros... Vai, ce sol denivelat! Unde se afla oare? Nu reuși încă să-și dea seama, dar auzi încă o dată acel strănut, de data asta și mai clar, însă tot nu realiza ce se întâmpla. Bâjbâi nedumerită prin întuneric, în jurul ei, să găsească totuși ceva, orice, un indiciu care să o determine să înțeleagă ce se petrecea acolo. Tot bâjbâind, atinse un obiect metalic, rece, micuț, delicat, pe care-l apucă. Pipăindu-l cu atenție, constată după contur că era o lanternă mică. Nerăbdătoare, o aprinse, iar la lumina ei slabă observă locul în care se afla. Deodată totul îi deveni clar. Îi reveni în minte tot ceea ce se petrecuse. Cum putuse oare să uite?
citat
din romanul
Proxima
, Partea a-II-a: "Planeta Proxima"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice