Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Traian
: Medicul echipajului, domnișoara doctor Stela Anca Stejăran. Desigur, în cazul dumneavoastră, domnișoară, totul este foarte clar; toată lumea știe ce înseamnă a fi medicul echipajului și ce presupune acest lucru. Din momentul în care ați reușit să deveniți membru al echipajului, ne-am interesat mai mult de dumneavoastră, v-am urmărit cu atenție activitatea desfășurată în ultimii ani în cadrul Institutului și am căzut de acord asupra faptului că sunteți potrivită pentru această funcție. Vă dați seama că viața și sănătatea colegilor vor fi în mâinile dumneavoastră, ei vor depinde de dumneavoastră, dar toți avem convingerea că vă veți descurca. Ce aveți însă de spus, domnișoară? Considerați obligatorie necesitatea a cel puțin unui ajutor specializat, fie doar chiar și un robot, un altul decât cei doi destinați misiunii?
Stela
: Nu, domnule director, mă voi descurca, pentru că, de fapt, nici nu sunt singură, ci cu colegii mei. Oricând va fi nevoie, ei mă vor ajuta, iar dacă nu se pricep, vor învăța, se vor deprinde.
replici
din romanul
Proxima
, Partea I: "O misiune specială"
de
Cornelia Georgescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice