Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tom Merrit
Chiar de la început am suspectat ceva
Ea era atât de calmă, și mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit ușa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin față; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Și alergând peste câmp.
În acea clipă aș fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băț sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-și stăpânească iepurii,
Și tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a țintit și a tras drept în inimă.
epitaf
de
Edgar Lee Masters
din antologia de versuri
Antologia de la Spoon River
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice