Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lecția de șah
Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spațiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mișcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărțeală de elite
Straniu înșelătoare în potențe
Când tocmai capu-i limitat
Și nu sunt eminențe,
Niciun învățat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-și ia trofeele,
O prințesă
Sărind paveele
Ștergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulți plebei cu mintea nudă
Sacrificați cu-nfrigurare,
Trimiși în față
Zdrobindu-se printre călări
Ce-și schimbă gând când frâu înhață
Și pintenii se-nfig în scări,
Iar minți pierzându-și rațiune
Alergă strâmbe pe la colțuri
Lovind pieziș cu-nșelăciune
Scurtând din capete, luând moțuri
Să-și urce-ntre pereți de fildeș
Ambiții-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leș
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu șterse tonuri
Și-n viață nu-i doar a muri
Și nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfățat ce-nfige șișul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetișul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzișul de-un trecut feud
Învățat, el cu slugi,
Să nu știe de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieșit din dogme ca magicianul
C-o mișcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-și ascute
L-învățând cuvântul; că tot ce-i... și moare!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice