Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
E=mc2
Drumul dintre Andromeda și Calea Lactee
Nu-i decât o idee
Se-apropie fără să știe
Găurile negre din inimile lor
Vor
Împreună să fie.
Am întâlnit în Univers o stea
Soarele-steaua mea
Mi-a spus că nu vrea
Că se gândește la copilul său Pământul
Pe care curge apa, bate vântul
În care eu îmi voi săpa mormântul.
Nici eu nu vreau să mor, lumina mea,
I-am spus în grabă mare, doamnei stea.
Hai să păstrăm distanța, să fugim,
Și să uităm că suntem și poate ne iubim.
Și ne-am îndepărtat crezând că ne-am întâlnit
La timp nepotrivit pentru iubit.
Dar dragostea nu are ceas la mână
Eu am lăsat-o să rămână
În preafrumosul său sistem solar
Și m-am îndepărtat luceafăr trist, hoinar.
Ne distanțăm secundă cu secundă
Rămânem un corpuscul și o undă
Pe când găurile negre din noi
Având viteza infinit ori doi
Tind una către alta cu forță infinită;
Iubita mea, degeaba ești grăbită!...
poezie
de
Marius Robu
din
Pacoste de dragoste
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice