Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Buimac
Înalță ochii către oglinda dimineții
să-l trezească din visul uitat
și nu face decât să-i crească dezamăgirea,
de copilul gândului...
Nu mai crede în propriul sărut Placebo,
în "mens sana in corpore sano";
nu există decât uzura, încă de la concepție
sau înainte...
... Bile de-un rulment uriaș,
se adunând înebunite de elixirul frotării evidenței
și care cad fărâmițate de timp în dizgrația mâzgăi, jos,
unde se topesc încet...
Și s-ar turna, se spune, în forme noi
de-amestec;
de noi, cu rugină,
rămânând doar sufletul... rotirii!
Oare cine-l deține?...
Își pleacă ochii
loviți de sticla ce nu pot pătrunde
pupilele străfundului,
rezumați la o coajă de piele
diformă; ce curios, încrețește fără să se strângă...
Se scurge ca două fire de păr sau trei,
răzlețe
pe marmora de imitație,
în lavaboul Universal...
Poate doar dacă mai are o altă dimineață... cu suflet?!?
Fărâmiturile n-au nicio importanță;
oricum nu se duce lipsă de bile...
Oare care era sensul mișcării?
Și EL? Era, în ce sens???...
PS
Singura Lege Universală este Legea Aglomerării;
nimic nu există independent!
Indiferent de mărime
și fel!!!
Nimic nu e în expansiune,
ce e o întoarcere la grup!
D. A. R.?!?!?...
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice