Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lumânarea (În memoria lor, Mica si Ticu, părinți ai unui drag prieten)
Lumina vie a lumânării mi-aduce-n suflet ploi fierbinți,
Cenușa timpului trecut îmi arde dorul de părinți.
Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de ei si sa îi am aici, cu mine.
Mi-e dor să-i văd, să-i simt alături, să facem planuri pentru mâine.
Ce-a mai rămas acum? O lumânare, un trup de ceară ce-l aprind smerit.
Mă rog lumina să le fie călăuză și să-i îndrume către cer sfințit.
Un gând fugar încearcă trist să-mi reclădească vise năruite.
Apăsătoare, negura le inconjoară, nimic nu va mai fi ca înainte.
Dragii mei duși trimit calde rafale, exilul meu săl risipească.
Exilul meu lac inghețat de vreme, nevrând căldură să primească.
În slava celor stinși am să învăț să retrăiesc, chiar dacă doare.
Am să învăț pe cei ce vor urma cum să se roage și s-aprind-o lumânare.
poezie
de
Dana Cristei
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice