Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mama
Cu ochii triști, albaștri și mărunți,
Privirea-ncă senină și curată,
Tu rugămintea noastră o asculți
Si-ncepi povestea cu "A fost odată..."
Dar ceea ce ne spui nu e cu zmei,
Nici cu balauri care te-nfioară,
Ci e din viața noastră un crâmpei
Ce l-am trăit, cu greu, odinioară;
Si povestești cu farmec și cu har,
Un basm frumos cu un băiat și-o fată
Dar nu poți să-l continui fiindcă iar
Un nod in gât iți vine dintr-o dată.
Ajuns-ai cu povestea tocmai când
Urma să-ți cadă soțul la bătaie,
Când scrisu-ți-a sergentul doar un rând:
-"Fii mândră de eroul Nicolae!"
Așa rămas-ai singură cu noi:
Eu de doi ani și sora mea de-o vară
Si-ai infruntat, din greu, multe nevoi,
Dar ne-ai crescut cu dragoste de țară.
Când se-ntorceau ostașii in alai,
Răniți, schilozi și greu loviți de soartă,
Deși știai că-i mort, mai așteptai
Să-l vezi venind, să-i ieși 'nainte-n poartă,
Să-i dai cămașa cea din borangic
Ce i-ai cusut-o-n seri cu șezătoare,
Dar n-avu parte, bietul, de nimic,
Nici de mormânt măcar să-i pui o floare!
Când in armată fiul mi-a plecat,
Strângând la pieptu-mi fața-i in văpaie,
Intocmai ca sergentul i-am urat:
-"Fii mândru de bunicul Nicolae!"
poezie
de
Liviu Sergiu Manolache
din
Flori de mătrăgună
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice