Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântecul fetelor
O, fetelor, ne leagă anotimpul
iubirii noastre fragede dintâi.
Și cu nimica noi n-am face schimbul,
când pentru fiecare vine timpul
să spună unui om: "Rămâi!".
O, fetelor, de-l mângâiem pe față
și mâna-i trecem blând apoi prin păr,
atât l-am vrea tovarăș pentru viață,
cum vrem să fie veșnic dimineață
și adevăr.
O, fetelor, voi fetelor din lume,
pentru vecia primului fior
și pentru tot ce-aduce ea anume,
noi niciodată nu găsim un nume,
când ne e dor.
O, fetelor, curând la piept voi ține
comoara noastră. Orișicât de greu
ar fi să fie, lumea care vine
o făurim de astăzi pentru tine,
copilul meu.
Și dacă peste cea dintâi iubire
și-apleaca frunza plopul foșnitor,
măslinul ori mesteacănul subțire,
ne leagă la-nceput aceleași fire,
când ne e dor.
Dar nu-i același peste tot sfârșitul.
Când focul s-a stârnit ucigător
și mie-mi pleacă la război iubitul,
și-ecoul doar răspunde, nesfârșitul,
când îmi e dor.
Voi, fetelor, ce zvon aduce vântul?
Iubit era flăcăul coreean,
dar nu i-am mai găsit măcar mormântul
printre ruine ce-ngrozesc pamântul
din Phenian.
O, lumea de supt pleoape unde-i, unde?
Ce vânt te-a spulberat, pustiitor?
Unde-ai plecat, iubirea mea, răspunde?
Nici un cuvânt acolo nu pătrunde
și nici un dor?
Voi, florilor cu lujerul subțire,
surorilor cu mers unduitor,
daca ni-e dragă-ntâia tresărire,
noi vrem să și păstrăm acea iubire
și-același dor.
De peste mări, noi mâinile ne prindem
și-n orice grai pe lume ne legăm:
oriunde-am fi, de ucigașe grindeni,
viața, care crește pretutindeni,
s-o apărăm!
poezie celebră
de
Veronica Porumbacu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice