Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Când scrii nu vrei numai să fii înțeles ci, la fel de sigur, vrei și să nu fii înțeles. Faptul că cineva consideră o carte de neînțeles nu este deloc o obiecție împotriva acelei cărți, poate că tocmai aceasta făcea parte din intenția autorului său - el nu voia să fie înțeles de "oricine". Orice spirit și gust mai distins își alege auditoriul atunci când vrea să-și comunice gândurile; alegându-l, el pune în același timp stavilă în calea "celorlalți". Aici își au obârșia toate legile mai subtile ale unui stil; ele îndepărtează, creează distanță, interzic "intrarea", înțelegerea, cum am mai spus - în timp ce deschid urechile celor care ne sunt înrudiți prin auz.
Friedrich Nietzsche
în
Știința voioasă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice