Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Corabia verde
Corabia se frământă și se răsucește
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhărește
și apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!
Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic mușcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!
Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârșite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!
Și iată, de odată se-nalță semeață...
iarăși, Crăiasă peste timp, peste ceață,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!
Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape și mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!
Gata cu toții să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!
Lupta e cântecul și biblia noastră,
holde vor crește de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
și din sângele nostru, o, căpitane!
Moartea însăși de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii și mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!
poezie
de
Aron Cotruș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice