Plouă

plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri şi cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzuraţi.
ochii nu-şi mai cunosc lacrimile,
gura nu-şi mai cunoaşte graiul,
inima nu-şi mai cunoaşte bătăile,
picioarele nu-şi mai cunosc mersul
şi nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri şi romanţe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numeşte eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeţii
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieţii,
îmbrăţişând soarele,
surprinzând speranţa
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noştri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
şi ne-a lăsat să ne orientam ca moluştele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
şi n-am pipăit niciodată realitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!