Continente
Ispititoare suprafețe de colonizat
Sunt doar ieșiri dintre abisuri sumbre...
Într-o cutumă le numim, pe scurt, uscat
Și sunt într-un continu derapaj, către niciunde.
Din timp îndepărtat, de mii de milioane
-Nu știu cum știm de-atâta veșnicie-
Se tot despart și le unesc arcane
Tot așteptând, pe ele, lumea ca să vie.
Plutim cu toții pe-un cuptor încins,
E plin de topitură, clocotind mocnit...
De s-ar aprinde, oceane, nu ajung, de stins;
Din răsărit, într-o clipă, este asfințit!
De provenim cu toții din strămoș comun,
De unde-i unul galben, altul alb sau negru
Căci pe o sferă suntem și între toți e drum?!
... Nici rațiunea nu m-ajută pe de-a-ntregu.
Cred cu convingere că suntem niște clone
În familii, linii, gene, sușe independente
Însămânțate în nații, în popoare, rase și pe zone,
Cu repartiție precisă, după "calități"... pe CONTINENTE!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ocean
- poezii despre negru
- poezii despre independență
- poezii despre galben
- poezii despre continente
- poezii despre clonare
- poezii despre calități
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.