Tăcere în doi
Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăși a tristețe sună
Parcă-și rupe ultima lui strună
În frunzișul veșted din zăvoi
Urmele de pași rămân intacte
Un pământ jilav plin de striații
Parcă suntem singuri vinovații
Clar-obscurul pe cât de compacte
Ploaie deasă și măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă
Câtă greutate iar adună
Gândurile de același soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăși a tristețe sună...
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre gânduri
- poezii despre greutate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.