Da, vei vedea, natura

Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.

E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.

În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.

De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.

Pe unde merg, oriunde m-aş afla,
găsesc câte ceva să mă amuze -
petala unei roze smulg apoi
şi-un cânt de chef îl fluier printre buze.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!