Plecare

Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)

Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu ştie ce e valea, ce e priporul.
Pe şine de drumuri-de-fier, lungi şi grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aş vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul şi speranţa...
În depărtări îmi surâde Franţa, Franţa...
Spre ea îmi îndrept braţele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbeşte trist, ca nişte vise...
Îl voi uita? Nu vreau să ştiu. Azi îmi împlânt
Toată fiinţa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popuşoiul legănându-se-n vânt,
Şi nici soldaţi murdari bând prin gări.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Renunţările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!