Sirenele
Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-și plânge veșnica-i durere,
Plutesc ușor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinși din alte sfere.
Plutesc ușor, și-n părul lor de zâne,
Ce le-nveșmntă-n haina de mătasă,
Își joacă luna stinsele-i reflexe
Și-n ochii lor tot farmecul își lasă.
Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Șoptesc târziu, cu drag înlănțuite,
Și fragede cântări spre cerul nopții
Înalță-n taină firei adormite.
Și cântul lor trezește marea-ntinsă,
Când spre-nălțimi eterice se stinge,
Căci plâng pe țărm pădurile virgine
Și plânge valul ce de val se-atinge.
Și cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corabii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur și grădini de visuri.
Distruge tot, și tristele catarguri
Plutesc mai negre ca pe ceruri norii...
... Și-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atrași spre-adâncuri călătorii...
poezie clasică de I.M. Rașcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre stânci
- poezii despre plâns
- poezii despre visare
- poezii despre virginitate
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre păr
- poezii despre păduri
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.