Corp de femeie

În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorinţa,
Apoi e material, adică fiinţa;
Doar Ea le poate combina, îşi joacă rolul.

E-n gesturi, cu mişcări unduitoare...
Cu şarmul de gheişă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poţi intra în făgaş de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îţi este scris;
Poţi colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung şi moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poţi juca cu el, de îi eşti erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiţi înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbaţi între real şi-între ispite
Să le atingi, să simţi miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânţeles
Ce-şi schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feţei-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipeşte îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deţine...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină şi i-o urmăreşti
Cum mişcă de cuvinte de nectar...
Îţi vine s-o săruţi, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerşeşti.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Şi ocazia îţi dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aştri şi pământ d'esenţe-
Tot el discerne vrute existenţe;
E şi simţ practic, ştie neştiutul.

Suavul gât prelung, mereu subţire,
E loc de nu-ţi permite s-o răneşti;
De aici îi vin silabe îngereşti,
Şi-i loc să-i laşi amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguşti, nu-i loc de vis;
Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n "V" de literă te încânţi;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârşind în mijlocul de pietate
Şi-n el simţi suflet... inima ce-o cânţi.

Pe sânii fermecaţi pentru creaţii,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să ştii- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îţi pierzi, în incantaţii.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mişcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-şi câştigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în braţe ai ţine,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinţi pui pielii, făr' s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi şi glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te doreşti în trup să-i fi un "plug"
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să "mori" şi-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esenţa vieţii ea o poartă, o dă, o naşte.
Noi toţi suntem ai ei... Este eternul Paşte!
Renaşte simţ şi fizic, este sursa... de vedenii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!