Furtuna
Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înțeleg și numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În fața Lui și 'n fața ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.
Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc și mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubești
și simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinți și clopote 'ngerești aud
sunt însetat și nesătul.
Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aș fi dorit să înțeleg țărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ți dărui, dor al meu, pe piele apa în șiroaie
și-abisul dezbrăcat și vântul nud.
Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
așa cum e mișcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
așa cum vreau și știu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.
poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre nuditate
- poezii despre nori
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Magia Feminina [din public] a spus pe 20 iulie 2010: |
Deosebite versuri. Mă regăsesc în această poezie; se mulează perfect sufletului meu. |
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.